Nicolas-Pierre-Henri de Montfaucon de Villars (1635 sau 1638 -1673), abate de Villars, cunoscut mai ales ca Henri de Montfaucon de Villars, a fost abate și scriitor francez în secolul al XVII-lea.
Provenind dintr-o familie nobilă, Montfaucon de Villars s-a născut în dieceza de Alet-les-Bains, în valea superioară a Aude. Nu se știe nimic concret despre studiile și începuturile sale, cu excepția faptului că a fost Părinte în cadrul Confreriei Doctrinei Creștine și a trebuit să predea ca atare în colegiile acestei congregații, adică în provincia Toulouse și în cea a Parisului.
Condamnat la moarte prin tragere roată de către Parlamentul din Toulouse în 1669, împreună cu trei dintre frații săi într-o afacere de vendetă familială, a plecat la Paris pentru a evita sentința și a frecventat diverși cărturari oarecum libertini, dar s-a remarcat mai ales în cercul janseniștilor și al prietenilor din Port-Royal, prin intermediul vărului său Jean-François de Montfaucon de La Péjan. Începe o carieră de abate monden (își ia apoi titlul de abate de Villars, fără a fi în mod oficial abate și fără a primi vreun beneficiu abațial, adoptând numele unui ținut care îi revenea de la tatăl său) și se lansează în literatură, publicând succesiv o satiră împotriva “științelor secrete” (Le Comte de Gabalis, noiembrie 1670) și Critique de Bérénice (începutul anului 1671) în care îi atacă pe Racine și Corneille. Dar înțepăturile sale împotriva janseniștilor din Le Comte de Gabalis (atacuri deliberate sau simple gafe) îl determină pe Antoine Arnauld să interziscă lucrarea în martie 1671.
În 1669, Montfaucon de Villars și frații săi au fost condamnați la moarte “pentru fapte de crimă și de foc”, făcând astfel publică o condamnare infamantă care nu fusese cunoscută în afara Parlamentului de la Toulouse. Cariera sa a fost ruinată: nimic nu i-a mai ieșit din penel până la moartea sa. A murit asasinat pe drumul spre Lyon, în 1673, de mâna unuia dintre verii săi, Pierre de Terroüil, în vendetta familiei din cauza cărei a ales să părăsească Languedoc.
Montfaucon de Villars este celebru pentru Contele de Gabalis sau Discursuri despre științele secrete (1670), unde face o expunere mascată de o tentă parodică savuroasă a magiei, astrologiei, alchimiei, divinației și a ceea ce el numește “Sfânta Cabală” – doctrina lui Paracelsus despre spiritele elementare, numite astfel după cele patru elemente.
Lucrarea, testimonial și actant al modei raționalismului și libertinajului, pretinde discreditarea “științelor secrete” și ruinarea credinței în Diavol, deoarece toate acțiunile atribuite de obicei Diavolului (posesia, oracolele păgânilor, pactele cu Necuratul, sabatul vrăjitorilor etc.) sunt aici puse în legătură cu acțiunile inconștiente ale silfelor, gnomilor, nimfelor sau salamandrelor.
Scrisă într-un stil clar și detașat, plină de ironie și de farmec, sub forma unor dialoguri pe jumătate filozofice, pe jumătate burlești, a cunoscut un real succes de librărie. Apelul său la miraculos a reînnoit complet acest gen. Influența lucrării Contele de Gabalis sau Discursuri despre științele secrete (1670) s-a exercitat durabil în literatură și este, în mod evident, unul dintre izvoarele ezoterismului, al realismului magic cu influențe fantastice, al astrologiei și alchimiei în literatura franceză de la sfârșitul secolului al XVII-lea.