Iris SPIRIDON este regizoare de teatru și scenaristă de film. A studiat scenografie la Liceul Nicolae Tonitza, respectiv regie de teatru la UNATC, cu licență (2008), masterat (2010) și doctorat (2013) la clasa prof. dr. Alexa Visarion. A montat spectacole în țară, dintre care: Hotel des poemes ( Teatrelli, Hotel Caro, București ) Povestea personajelor mele pierdute (Teatrul Dramaturgilor Români), Ziua în care a dispărut soarele, Tărâmul din globul fermecat, Psycho ( Apollo 111, București), Povestea păsării fără cuib (Teatrul Vasile Alecsandri Iași), Fereastra secretă (Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe ), Do you love me – un horror romantic (Teatrul Național București), Hedwig and the Angry Inch (Point, București), And baby makes seven ( Teatrul German Timișoara), Piesă pentru frate și soră. ( Teatrul Național București). Este co-scenaristă pentru Luna verde (2010) în regia lui Alexa Visarion și Un prinț și jumătate (2018) în regia Anei Lungu, în care interpretează un rol principal. În 2021 a publicat volumul Virusiada Copiilor (Editura Triade, Timișoara)
Iris spune despre ea însăși „La început mi-a plăcut cel mai mult să desenez, în timp ce inventam povești despre imagini, ca să am la ce să mă gândesc. După 8 ani de Tonitza în București, m-am plictisit de artele plastice și am schimbat scenografia cu regia. După 9 ani de UNATC, cu tot cu Masterat și Doctorat în regie, am început în sfârșit să mă joc cu oameni adevărați. Am lucrat cel mai mult în București, pentru că mă simt bine acasă, dar mi-a plăcut și prin teatrele altor orașe. Am și jucat într-unul din filmele pentru care am scris scenariul, pentru că era cu și despre prietenii mei de atunci, și am vrut să ne rămână ceva din tinerețe pentru când vom ajunge bătrâni. Mă uit mereu după personaje din cărți în viața reală, și dacă nu le găsesc, le inventez. Mereu folosesc și ceva adevărat, altfel nu pot să cred până la capăt în nimic din ce fac. Orice scriu sau citesc, văd imediat cu oameni. Cred mult în ce zicea Oscar Wilde, că viața imită arta, așa că sunt aproape sigură că l-am întâlnit pe Heathcliff în realitate, cel puțin o dată. Nu cred în reîncarnare, dar simt că am o legătură magică cu Daphne du Maurier, chiar dacă ea încă trăia când m-am născut eu. Cu personajele din Așa cum v-am iubit eu (Editura Alchimică, 2024) am trăit vreo patru ani la mine în cap. Rita și Claudiu mi-au vorbit până m-au amețit, unul peste altul, neîntrerupt, pentru că aveau amândoi foarte multe de spus. Nu m-am luat până la capăt nici după unul, nici după altul, ci le-am dat amândurora dreptate. Trebuie să recunosc însă că m-a fascinat mai mult Claudiu, deși, dacă ar fi din oase și carne n-ar mai fi așa amuzant să trăiești pe lângă el. Așa că mă liniștește să știu că a intrat într-o poveste, căci probabil pentru asta și era făcut, deci de acum încolo îl voi și lăsa în ea cu toată încrederea. Nu știu de unde vin personajele și nici nu vreau să știu. De cele mai multe ori e un mister ce vor face ele, chiar și pentru mine. Nu mi-am dorit decât să scriu ceva ce mi-ar face mie plăcere să citesc.”